Viata Sf. Brancoveni

POVESTEA BRÂNCOVEANULUI AȘA CUM A FOST EA DE DEMULT, ÎN VIZIUNEA LAICĂ ȘI ISTORICĂ A VREMII.

„FACĂ DUMNEZEU CE- O VREA, NU MĂ LAS DE LEGEA MEA”.

( Voievodul Constantin Brâncoveanul -martir).

16  AUGUST,  POMENIREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI, CARE AU FOST UCIȘI LA ISTAMBUL, DIN PORUNCA LUI AHMED AL III-LEA.

Doamna Marica Brâncoveanu, soția voievodului Constantin Brâncoveanu a fost nepoata domnitorului Țării Românești, Antonie din Popești, și s-a căsătorit cu Constantin pe vremea când el era mare dregător și unul dintre cei mai influenți boieri din țară. În scurt timp a devenit mamă, fiica sa, Stanca, fiind primul copil. Familia voievodală a avut împreună 11 copii, Stanca, Constantin, Ştefan, Maria, Safta, Ancuţa, Elenca, Bălaşa şi Smaranda, Radu şi Matei.

La 13 ani de la căsătorie, domnitorul Constantin Brâncoveanu urcă pe tronul Țării Românești, Marica a devenit astfel doamnă a Țării Românești, dar și cel mai de încredere om al voievodului. Doamna Marica, va fi cea care a administrat fabuloasa avere a Brâncovenilor, a organizat activitatea pe moșiile familiei, a controlat marile sume de bani depuse în băncile din Viena, Veneția sau Amsterdam.

Din pricina uneltirilor inițiate la Înalta Poartă de Cantacuzini, familia de boieri rivală Brâncovenilor, s-a luat decizia arestării domnitorului Brâncoveanu. În Săptămâna Patimilor a anului 1714 a sosit la Bucureşti Mustafa Aga ca să-l prindă pe Brâncoveanu şi să-l ducă împreună cu toată familia lui la Constantinopol. Trimisul sultanului Ahmed al III-lea i-a citit domnitorului firmanul în care era declarat hain şi obligat să împlinească porunca sultanului, iar în caz de nesupunere era ameninţat că ţara va fi trecută prin foc şi sabie.

Familia Brâncoveanului a fost izolată de boierii şi slujitorii Curţii, a fost deposedată de toate bunurile, palatele de la Mogoşoaia, Potlogi şi Obileşti şi casele din Scheii Braşovului au fost jefuite, iar averile lor încărcate în 40 de care. Convoiul familiei Brâncoveanului, înconjurat de ostaşi otomani călări, a plecat în pribegie. În prima caretă se aflau domnitorul şi soţia sa, apoi urmau caretele cu cei 4 fii, cu ginerii, cu nora cea mai mare şi nepoţelul Constantin.

Ajunşi în Constantinopol după un drum de trei săptămâni, membrii familiei domneşti au fost jefuiţi de tot ce aveau asupra lor şi aruncaţi în subteranele de la Fornetta, din cetatea celor şapte turnuri, Edicule, sau în turnul cel mare, numit Groapa sângelui. – Întreaga familie a fost supusă la chinuri îndelungate, iar pe data de 15 august Constantin şi cei patru fii ai săi au fost condamnaţi la moarte.

Brâncoveanu a fost acuzat de corespondență secretă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția și de faptul că transmitea acestora știri despre turci. Era de asemenea învinuit pentru diploma austriacă prin care era declarat principe al Sfântului Imperiu Roman, pentru sărăcirea țării în dauna îmbogățirii sale, pentru că locuia la Târgoviște 6 până la 7 luni pe an, aducând astfel pagube Bucureștiului și pentru cumpărarea multor moșii, pregătind pe una construirea unui mare palat. Era, de asemenea, acuzat pentru sumele de bani depuse la Viena și Veneția, de faptul că fuga lui Toma Cantacuzino din 1711 ar fi fost cu acordul său, că își cumpărase din Viena instrumente muzicale, pe care nici sultanul nu le poseda și că a bătut în Transilvania monede de aur.

Andrea Memmo, plenipotențiarul venețian de la Constantinopole, obligat să asiste la execuţie, povesteşte cele văzute cu ochii săi:

„Încă de dimineață Sultanul Ahmed se puse într-un caic împărătesc și veni la seraiul zis foișorul Jalikiacs, pe canalul Mării Negre, în fața căruia era o piață mică, unde au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieți ai lui și pe vistierul Ianache Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul la oarecare depărare, un gâde le-a scos căciulile din cap”

Erau îmbrăcaţi în cămăși albe, lungi şi aveau picioarele goale. Cei șase au avut timp de o rugăciune creștinească, apoi muftiul le-a prezentat ghiaurilor oferta sultanului:

„Se pot lepăda de legea lor cea creștinească, se pot turci și sunt iertați ori, de nu, securea va cădea asupra capetelor lor.”

„Glasul bătrânului Brâncovean răsună și zise înspăimântat de această insultă:

 

“Fiii mei!

Iată, toate avuțiile și tot ce am avut, am pierdut.

Să nu ne pierdem, însă, sufletele!

Stați tare și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă de moarte.

Priviți la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit!”

descrie cu amănunt, Memmo acele clipe grele.

Ahmed, auzind acestea, se făcu ca un leu turbat și porunci să li se taie capetele. Gâdele ridică secura și capul marelui vistier Ianache Văcărescu, ginerele domnitorului, căzu primul. Apoi, Constantin, 31 de ani, Ștefan, 29, Radu. “Mezinul Mateiaș, de numai 12 ani, văzând atâta sânge de la frații săi și de la Văcărescu, se ruga de Sultan să-l ierte, făgăduind-i că se va face turc”, mai scrie venețianul.

Dar Constantin Brâncoveanu, cu lacrimi în ochi, urlă:

„Mai bine mori în legea creștinească, decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câțiva ani mai mult pe pământ”. 

Atunci copilul țipă și el:                                                                                                “Vreau să mor creștin! Lovește!”.

 Constantin Brâncoveanu a fost ultimul executat. Era chiar ziua de naştere a domnitorului, împlinea 60 de ani, şi Sfânta Maria, ziua onomastica a doamnei Marica.

Marica a fost martora executației soțului și celor patru fii şi a batjocurii care a urmat. Apoi, trupurile decapitate au fost târâte pe uliţi şi aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate în prăjini şi înfipte la poarta seraiului unde au stat trei zile, iar apoi au fost aruncate în mare, după cum povesteşte Anton Maria Del Chiaro, secretarul florentin al domnitorului.

Pe ascuns, la îndemnul Patriarhiei Ecumenice, creştinii milostivi au cules din valuri «sărmanele rămăşiţe ale mucenicilor» şi le-au dus în taină şi le-au îngropat, nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mănăstirii Maicii Domnului, zidită de împăratul Ioan Paleologul.

După uciderea domnului, Marica, ginerii ei, nora cea mare și nepoțelul ei, Constantin, au rămas prizonierii sultanului la Fornetta, până când au fost eliberați datorită unei răscumpărări 50.000 de galbeni și apoi, din cauza intrigilor acelorași Cantacuzini, au fost trimişi în surghiun la Kutahia, unde au stat trei ani, în cele din urma fiind eliberaţi şi trimişi în ţară.

Eliberarea lor a fost rezultatul intervenției unor binevoitori ai familiei pe lângă marele vizir, contra unei sume împrumutate cu o dobândă uriașă.

Revenind în țară după moartea Marelui vizir, Marica a început recuperarea moșiilor, a palatelor și, cu ajutorul împăratului german Carol VI, a banilor depuși la Viena. Datorită ajutorului Patriarhului Ecumenic a obținut tutela nepotului ei, Constantin, căruia i-a păstrat jumătate din avere, după partajul făcut cu fiicele și ginerii ei, în iunie 1717.

După șase ani de la tragica moarte a soțului și fiilor săi, devotata Marica a reînhumat rămășițele acestora la București, la Biserica Sf. Gheorghe Nou.

La moartea ei, în 1729, la vârsta de 67 de ani, Marica a fost înmormântată alături de Constantin şi fiii lor. Marica Brâncoveanu şi-a sprijinit soţul în toate demersurile sale, tipărirea de cărţi româneşti, greceşti, slave şi chiar arabe, turceşti şi georgiene, crearea unui stil arhitectural, dezvoltarea artelor decorative, ctitorirea de biserici şi mănăstiri, restaurarea lăcaşurilor de cult vechi şi împodobirea lor cu obiectele liturgice necesare.

Timp de 26 de ani, Constantin şi Maria Brâncoveanu au sprijinit Academia Domnească de la mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, s-au îngrijit de activitatea şcolilor din mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi şi Coltea şi a altor şcoli din oraşele ţării, au sprijinit tipărirea Bibliei de la Bucureşti începută din timpul lui Şerban Cantacuzino.

Prin osteneala familiei domnitoare şi a mitropolitului Antim Ivireanul s-au înfiinţat noi tipografii la Buzău, Snagov, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, au ajutat la înfiinţarea şcolii de zugravi de la Hurezi. S-a refăcut mănăstirea Mamul din Oltenia în care erau îngropaţi si membri ai familiei Brâncoveanu, au zidit o biserica în satul Doiceşti din Dâmboviţa, au ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat şi au închinat-o Mănăstirii Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai.

Familia Brâncoveanu a zidit o biserică în Făgăraş, o alta în Ocna Sibiului, precum şi mănăstirea Sâmbăta de Sus, în Constantinopol au zidit Biserica Sfântul Nicolae din cartierul Galata, la Muntele Athos, la Mănăstirea Sfântul Pavel, au refăcut un paraclis şi o trapeză, au acordat ajutoare permanente aşezămintelor bisericeşti din Balcani şi Orientul Apropiat căzute sub dominaţia turcească, au acordat ajutoare materiale celor patru Patriarhii, unor mănăstiri de la Muntele Athos, Muntele Sinai, din Grecia şi insulele greceşti şi au sprijinit activitatea cărturarilor greci stabiliţi la noi pentru a-şi desfăşura activitatea de profesori la Academia Sfântul Sava din București.

Cu rugăciunile Sfinților Martiri Brâncoveni, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluește-ne pe noi robii Tăi.

Sfârșit și lui Dumnezeu laudă. AMIN!